Celulele comunică între ele prin intermediul așa-numiților mesageri chimici. În creier, aceștia pot fi, de exemplu, dopamină, GABA sau acetilcolină. Celulele imune folosesc un alt limbaj și trimit interleukine, cum ar fi IL-6. Toți acești transmițători asigură cooperarea celulelor din corpul nostru. Însă, pe măsură ce îmbătrânim, comunicarea devine tot mai dificilă și predispusă la erori. În acest articol, vom arăta câteva exemple de schimbări din corpul nostru și vom oferi câteva sfaturi din cercetare despre cum să abordăm această comunicare intercelulară modificată.
Ce înțelegem prin comunicare intercelulară?
Înainte de a începe, trebuie să clarificăm cum comunică celulele între ele. Acest proces nu este atât de simplu pe cât pare. De exemplu, atunci când o celulă imună detectează un intrus în timpul patrulării prin vasele noastre, aceasta poate comunica doar prin intermediul mesagerilor chimici speciali.
Pentru a înțelege mai bine, să vedem cum transportă corpul nostru zahărul în celule. Când consumăm alimente bogate în carbohidrați, nivelul de zahăr din sânge crește. Aceste molecule de glucoză trebuie să ajungă în celule, de exemplu, în celulele musculare, pentru a fi transformate în energie sub formă de ATP cu ajutorul mitocondriilor.
Dar moleculele de glucoză din sânge nu pot ajunge singure în celulele musculare. Cineva trebuie să le „deschidă ușa”. Acest lucru este realizat de hormonul insulină, care se leagă de receptorul de insulină și deschide ușa pentru moleculele de glucoză. Astfel, după o masă, zahărul este rapid transportat din sânge către locul său de acțiune. Așadar, limbajul celulelor implică diferite componente:
Transmițătorul: În acest caz, pancreasul, care produce și eliberează insulina în sânge.
Limbajul: Fiecare hormon (insulină, testosteron, cortizol), neurotransmițător (dopamină, noradrenalină) și mediator (interleukine) reprezintă un limbaj specific.
Receptorul: Pentru ca limbajul să fie înțeles, celulele receptoare au nevoie de receptori specifici. Fără aceștia, o celulă este insensibilă la semnale și nu poate înțelege limbajul.
Insulino-rezistența – un aspect al comunicării intercelulare modificate
Să rămânem la exemplul nostru și să vedem cum se schimbă comunicarea în timp. Dacă mănânci regulat prea mult și nu faci exerciții fizice din cauza stilului de viață stresant, celulele tale pot deveni din ce în ce mai rezistente la insulină.
Dacă în trecut, după un bol de paste, pancreasul tău producea 10 unități de insulină pentru a scădea nivelul de zahăr din sânge, acum ai nevoie de 20 de unități pentru aceeași cantitate de paste. Motivul? Receptorii de insulină au devenit mai puțin sensibili la insulină. Acest lucru înseamnă că este nevoie de mai mulți mesageri pentru a obține o reacție.
Inițial, nu vei observa nimic. Abia atunci când pancreasul nu mai poate ține pasul și nivelul de zahăr din sânge nu scade, se va manifesta diabetul zaharat. Mai multe informații despre acest subiect găsești în articolul nostru despre insulino-rezistență.
Comunicare celulară modificată – nu doar metabolismul zahărului
Pe măsură ce îmbătrânim, multe procese din corp se schimbă, nu doar metabolismul zahărului. Un aspect deosebit de important este inflamația cronică, cunoscută sub numele de „inflammaging”. Acest termen este o combinație între „inflamație” și „îmbătrânire” și reprezintă o caracteristică esențială a procesului de îmbătrânire.
Procesele inflamatorii fac parte din viața noastră zilnică. Ceea ce percepem ca febră sau umflare în timpul unei boli este de fapt o comunicare intensă între celulele imune. Dar există și inflamații „silenciose”. De exemplu, țesutul adipos visceral eliberează hormoni și substanțe inflamatorii care sunt asociate cu numeroase boli legate de vârstă. Această inflamație „silencioasă” este un factor principal în multe boli ale îmbătrânirii.
Sirtuinele și inflamația
Genele longevității, cum ar fi sirtuinele, joacă un rol important în reglarea inflamației. Studii multiple au arătat că SIRT1 poate reduce genele inflamatorii prin intermediul NF-kB. Activarea SIRT1 a confirmat această reducere, în timp ce o scădere a SIRT1 a dus la dezvoltarea și progresia bolilor inflamatorii. SIRT2 și SIRT6 au efecte similare, deși prin căi moleculare diferite.
Efectul Bystander în comunicarea intercelulară
Efectul Bystander, în contextul comunicării intercelulare, descrie fenomenul prin care schimbările legate de vârstă într-un țesut determină schimbări specifice vârstei în alte țesuturi. De exemplu, o celulă imună poate „încuraja” alte celule să nu reacționeze la un intrus, creând o formă de neajutorare colectivă.
Restaurarea comunicării intercelulare defectuoase
Există diverse modalități de a restabili comunicarea intercelulară. Metodele de post pentru prelungirea duratei de viață sănătoase și transferul factorilor sistemici izolați din sânge sunt deosebit de relevante. De asemenea, administrarea de medicamente antiinflamatoare, precum acidul acetilsalicilic (Aspirină), a crescut durata de viață la șoareci.
Concluzie
Celulele noastre comunică zilnic prin diverse limbaje, fără ca noi să fim conștienți de acest lucru. Abia la bătrânețe, când comunicarea intercelulară devine defectuoasă, resimțim efectele. În funcție de celulele afectate, putem lua măsuri preventive. În cazul insulino-rezistenței, există dovezi clare că exercițiile fizice adecvate, alimentația sănătoasă, postul și suplimentele alimentare, cum ar fi berberina, pot inversa insulino-rezistența.
Comments